Teren de sport construit într-o „zonă interzisă”

Administraţia locală din Fărcăşeşti este bună de plată după ce a realizat o investiţie într-o zonă interzisă construcţiilor. Este vorba de un teren de sport în satul de expropriaţi Rogojelu. Prefectura Gorj cere administraţiei locale, în instanţă, să anuleze autorizaţia de construcţie emisă pentru acest obiectiv aflat într-o zonă cu risc de alunecări de teren.

Primăria Fărcăşeşti a cheltuit, din bugetul propriu, aproximativ 40.000 de lei pentru realizarea unui teren de sport din bitum, pretabil pentru practicarea tenisului, în curtea fostei şcoli Rogojelu. Investiţia a fost realizată acum mai bine de un an.

 „E într-o zonă demolabilă”

Potrivit consilierului local Marius Bălu, şcoala este într-o zonă în care este interzisă orice construcţie, fiind vorba de perimetrul de exproprieri al Complexului Energetic Oltenia. „S-a făcut exact în faţa şcolii din zona demolabilă. Din cauza asta, nu avea voie să facă nici terenul de sport. Primarul, secretarul şi responsabilul de la urbanism au fost amendaţi de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că au dat autorizaţia de construire pentru terenul de sport de la Rogojelu, care este într-o zonă demolabilă. Au făcut un dreptunghi şi au pus bitum în el”, a declarat consilierul local Marius Bălu.

Primarul Constantin Drăgoescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere legat de acest subiect. A spus însă, în luna mai a.c., referitor la un proiect de reabilitare a şcolii Rogojelu cu fonduri guvernamentale, că  fosta unitate şcolară este situată la câteva sute de metri de casele ce vor fi demolate.

 Autorizaţie ilegală

Inspectoratul de Stat în Construcţii a sesizat Prefectura Gorj referitor la terenul de sport. La rândul său, Instituţia Prefectului Gorj a cerut, în instanţă, Primăriei Fărcăşeşti să anuleze autorizaţia de construcţie emisă pentru baza sportivă. Dosarul a fost depus în data de 8 august, la Tribunalul Gorj. „Inspectoratul de Stat în Construcţii ne-a sesizat faptul că Primăria Fărcăşeşti a emis o autorizaţie de construire pentru un teren de sport la şcoala Rogojelu. Ne-au comunicat că autorizaţia nu este legală, pentru că terenul este într-o zonă cu factori de risc, cu alunecări. Datoria noastră este să atacăm în instanţă actul emis de primărie”, a precizat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Magistraţii gorjeni nu au stabilit, deocamdată, un termen de judecată.

Vizualizări: 2,334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: