Tentativă de sinucidere în spitalul din Târgu Jiu
O bătrână de 76 de ani din Stăneşti a încercat ieri să-şi ia viaţa chiar în interiorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Femeia se afla de o săptămână internată pe secţia de neurologie a spitalului după ce suferise un accident vascular hemoragic, însă ieri a luat un cuţit şi a încercat să şi-l înfigă în abdomen. Femeia a scăpat doar cu o înţepătură şi a rămas în continuare internată pe secţia de neurologie a spitalului judeţean.
Femeia de 76 de ani a ajuns în urmă cu o săptămână la spital după ce a suferit un accident vascular hemoragic. Ieri, bătrâna a luat un cuţit şi a încercat să se sinucidă pentru că, spun medicii, nu are pe nimeni să o sprijine la bătrâneţe. Înainte de a face gestul, bătrâna a lăsat chiar şi un bilet de adio. „Este vorba de o femeie de 76 de ani din Stăneşti, internată în urma unui accident vascular hemoragic. Ieri, în jurul orei 11.00, femeia a luat un cuţit şi a încercat să se sinucidă. Plănuise acest lucru pentru că ulterior s-a găsit şi un bilet adresat unui anume Tică să vină să o ia acasă. Femeia va rămâne internată la neurologie”, a declarat Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Medicii de pe ambulanţă au transportat-o pe femeie la secţia chirurgie a spitalului de pe „Tudor” pentru îngrijiri medicale specifice după care au dus-o din nou la neurologie. „Avem o pacientă preluată din neurologie care, în scop suicidar, s-a înjunghiat subombilical. Pacienta este stabilă, nu există niciun fel de risc în acest moment. Este conştientă atât cât îi permite accidentul vascular cerebral, are un accident cerebelos drept. Va fi internată din nou la neurologie”, a declarat Ana Duma, medic ambulanţă.
ANCHETĂ
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj a trimis imediat un echipaj la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru a efectua o anchetă în acest caz. „Am avut o solicitare în acest sens de la Spitalul Judeţean. O echipă s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări”, au declarat reprezentanţii IPJ Gorj.