Tauru contestă demiterea din funcţia de viceprimar

Comuna Urdari a rămas fără viceprimar! Asta după ce consilierii locali au votat pentru demiterea lui Bebe Tauru, spre mulţumirea primarului Mihai Calotă. Tauru spune că va contesta hotărârea consilierilor locali considerând că i s-a făcut o nedreptate.

Şapte dintre cei 11 consilieri care au fost prezenţi au votat pentru demiterea acestuia. Bebe Tauru spune că va contesta hotărârea, deoarece consilierii nu au avut o bază legală pentru a-l demite. „Am să contest hotărârea aceasta, consider că nu au avut motiv întemeiat să mă demită. Până şi consilierii pesedişti au votat, şi unul de la PC, au firme şi le-a fost teamă că vine Garda Financiară peste ei, de aia au votat să mă demită pe mine”, a declarat Bebe Tauru, fostul viceprimar din Urdari.

Primarul din Urdari, Mihai Calotă, este cel mai încântat de faptul că  Bebe Tauru a fost demis şi spune că fostul viceprimar i-a adus numai prejudicii de-a lungul timpului şi de aceea merita să fie schimbat. „Mi-a vorbit numai urât, mi-a pus în cap Garda de Mediu şi Sanepidul. Nu l-am schimbat ca să pun pe altcineva în locul lui, nu eu numesc viceprimarul, ci consilierii”, a declarat Mihai Calotă, primarul din Urdari. 

LEGALITATE

Prefectura Gorj va verifica legalitatea hotărârii adoptate de consilierii din Urdari. Reprezentanţii Prefecturii Gorj spun că aleşii locali pot adopta o astfel de hotărâre, însă în temeiul legii. „Încă nu a ajuns la noi actul administrativ de schimbare din funcţie a viceprimarului din Urdari. În momentul când ne va fi înaintată hotărârea de consiliu vom proceda la verificare şi vom stabili dacă au fost sau nu respectate condiţiile legale”, a spus Liviu Diaconescu, reprezentantul Prefecturii.   

CANDIDATURĂ

Fostul viceprimar Bebe Tauru spune că nu se lasă şi că la alegerile de anul viitor va candida pentru postul de primar al comunei Urdari. Tauru a mai candidat şi în 2008, dar fără succes.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: