Când se deschid Băile Săcelu
Baza de Tratament de la Săcelu își va deschide porțile în luna iunie, susţine Sorinel Boza, managerul CE Oltenia. Precizarea vine în contextul în care în ultima vreme s-a discutat despre închiderea complexului balnear. Sindicaliștii CEO spun că degeaba se deschide baza de tratament dacă salariații nu vor beneficia și de bilete pentru a-și trata afecțiunile la această stațiune.
Baza de Tratament Săcelu va fi administrată în continuare de CE Oltenia, iar serviciile medicale vor fi asigurate de cadrele specializate ale societății MedservMin, condusă de Ion Rușeț. „Baza Săcelu este în plină pregătire pentru deschidere. Inclusiv hotelul, plaja, bazinele și tot ce ține de tratament. Toate vor fi active începând cu data de 10 iunie”, a declarat Sorinel Boza, managerul CE Oltenia.
Salariații CE Oltenia nu vor beneficia de bilete de tratament la Săcelu, spune sindicalistul Gabriel Căldărușe, care a explicat că aceste drepturi nu au fost prinse în actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM). „O începe activitatea la baza de tratament Săcelu, dar este important ca salariații din cadrul Complexului Energetic Oltenia să beneficieze măcar la nivelul anului trecut de acele bilete de tratament”, a declarat Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Minerii și energeticienii din cadrul CE Oltenia au beneficiat în 2016 de un sejur de 7 zile la baza de la Săcelu.
Primarul din Săcelu, Florin Jurebie, se temea că CE Oltenia va închide baza de tratament. „Nu am avut în plan să o închidem. Autoritățile se tem, n-aș vrea să deschid subiectul acesta... CEO prosperă”, a comentat managerul CE Oltenia.
Complexul balnear Săcelu a înregistrat în sezonul estival 2016 un profit de aproximativ 950 mii lei.