Tătaru are contracandidat la şefia Sanatoriului
Tiberiu Tătaru şi Marian Olaru se vor bate pentru funcţia de director al Spitalului de la Dobriţa, concursul fiind în perioada 15-19 noiembrie. În prezent funcţia de director este ocupată de Tiberiu Tătaru. Acesta are şi un contracandidat, pe Marian Olaru, medic şef. „O să particip în mod sigur la concurs. Încă nu m-am înscris că mai am de definitivat câteva lucruri la proiectul de management dar în câteva zile o să îl depun. Din câte ştiu eu s-a mai înscris cineva până acum”, a spus Tătaru. Concursul va consta într-un test grilă şi susţinerea unui proiect de management, iar în comisia de examen vor fi reprezentanţi de la Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii.