Tașcău: Nu am de gând să renunț la clase

Directorul Colegiului Național "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu, Dorin Tașcău, nu are de gând să renunțe la orele de matematică pe care le predă nici dacă va fi ales, duminică, deputat. Tașcău candidează pe lista PSD și se declară optimist înainte de alegerile parlamentare. „Semnalele sunt pozitive”, a declarat Tașcău.

Chiar dacă recunoaște că nu a fost foarte încântat când a intrat în această cursă, Dorin Tașcău declară că își dorește să ajungă în Parlament, iar semnalele pe care le-a primit de la electorat în campania electorală sunt pozitive, susține acesta.

„Nu am plecat cu mare entuziasm acum o lună când am început, dar în momentul de față chiar îmi doresc acest lucru. După această campanie, după încurajările și discuțiile cu oamenii, simt că doresc să se întâmple lucrul acesta. Acum rămâne de văzut. Electoratul va decide. Semnalele sunt pozitive. Suntem bine primiți. Totul depinde de matematica scorului. Am niște proiecte și idei clare pe care voi încerca să le susțin în Parlament, legate de învățământ, sistemul medical și justiția socială și, alături de ceilalți parlamentari, să facem legi bune”, a explicat Dorin Tașcău.

Indiferent de rezultatele de duminică, Tașcău nu pare dispus să renunțe însă la catedră. Deja este întrebat cine va rămâne director în locul său și se fac tot felul de scenarii și strategii. Deznodământul se va afla abia după ce vor fi numărate voturile.

“Om vedea ce o fi pe 6,7 decembrie, dar îi asigur pe copii că nu voi renunța la clase. Nu am de gând să renunț la clase. Cel puțin, nu la clasele terminale și nici la a noua. Mi s-au pus și mie întrebări. Cine rămâne la liceu? Deocamdată să parcurgem pașii pe rând. Pe de altă parte, dacă o să citiți statutul parlamentarilor, funcția didactică nu este în contradicție cu parlamentarul. Într-o perioadă de tranziție, cât e online, lucrurile acestea se pot regla, dar asta depinde, evident, și de Inspectoratul Școlar Județean”, a mai adăugat Tașcău, la Gorj TV.

Vizualizări: 2,857

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: