Târziu: Este nevoie de un nou spital suport Covid

Unitatea spitalicească din Târgu Cărbunești este la limită privind numărul de paturi libere pentru pacienții infectați cu coronavirus. Managerul spitalului, Constantin Târziu, spune că este nevoie de un spital suport, iar pe această temă a avut loc și o discuție weekend-ul trecut.

”Am purtat discuții cu domnul prefect și cu toți managerii spitalelor din Gorj. S-a pus această problemă. Eu am susținut acest lucru și îl voi susține. Cred că este nevoie de încă un spital desemnat să trateze pacienții Covid. Nu vom face față. Fiecare manager vrea să-și apere spitalul, dar tot aici vom ajunge. Decât să existe vreo 5 paturi la fiecare spital în care se pot infecta unii de la alții, mai bine se poate desemna încă un spital, așa cum suntem noi cei de la Cărbunești. Domnul prefect are aceeași părere. Se anunță că numărul pacienților Covid va crește în perioada următoare și trebuie să găsim o soluție în acest sens. Trebuie să fim pregătiți”, a spus managerul de la Spitalul din Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, la Târgu Jiu Tv.

Peste 120 de pacienți infectați cu coronavirus erau internați, marți, în Spitalul COVID-19 din Târgu-Cărbunești. “Aproape toți pacienții care vin au modificări radiologice pulmonare”, spune managerul Constantin Târziu.

Vizualizări: 2,564

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: