Târgujienii își ridică pachetele de la Uniunea Europeană
Târgujienii au început să-și ridice pachetele cu alimente și produse de igienă corporală. Zeci de persoane au venit la Stadionul Municipal din Târgu Jiu, iar fiecare persoană a primit câte un pachet.
Alimentele și produsele de igienă sunt venite printr-un program de la Uniunea Europeană, iar beneficiarii sunt persoanele defavorizate. Oamenii spun că pachetele sunt bine venite, mai ales în perioada în care ne aflăm.
”Sunt foarte bune pachetele. Voiam să le dau altora mai săraci ca mine, dar au insistat cei de aici să vin să le ridic. Eu voiam detergenții pentru a ne spăla mai mult în pandemie”, a spus o beneficiară.
O altă persoană spune că aceste produse sunt cam puține, mai ales că are un venit de 300 de lei.
”Ajunge, dar sunt puține. Eu am o pensie mică. Sunt singură și nu mă pot descurca. Nici nu știu ce este în pachet. O să vad acasă”, a mai spus o femeie.