Târgu Jiu: Proiecte de peste 30 de milioane de euro, blocate

Târgu Jiul mai așteaptă după cele 20 de troleibuze noi. Licitația a fost amânată pentru anul viitor. Nu este singurul proiect pe fonduri europene care bate pasul pe loc. Municipalitatea așteaptă încă 23 de milioane de euro cu care să cumpere mijloace de transport electrice și să reabiliteze o parte din rețeaua de contact. Nici despre acest proiect, edilul din Târgu Jiu nu a primit vreo veste.

Pe 22 ianuarie 2020 va fi stabilită, la Ministerul Dezvoltării, firma care va furniza 20 de troleibuze noi pentru Târgu Jiu. Este vorba de un proiect în valoare de 12 milioane de euro, fonduri europene. “Avem două situații clare în care proiecte aprobate sunt ținute la sertar, finanțarea blocată, fără să existe nici măcar un motiv clar, de luni întregi! În această toamnă ar fi trebuit să primim deja la Târgu Jiu cele 20 de troleibuze noi. La sfărșitul lunii iulie a fost finalizată procedura de licitație, urmând să se stabilească un câștigător al licitației. Două săptămâni erau mai mult decât suficiente în acest sens. Lucrurile s-au oprit aici, fără vreo explicație. Este o investiție de 12 milioane de euro din fonduri europene”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

Municipalitatea mai așteaptă, tot pentru modernizarea transportului în comun, alte zeci de milioane de euro. Nici banii aceștia nu au ajuns în conturile primăriei. “Proiectul se referă la achiziționarea a încă 15 mijloace de transport electrice și care prevede și reabilitarea rețelei de contact pe o distanță de 13,6 km, amenajarea și modernizarea depoului Transloc și sistemul e-tiketing (achiziționarea de bilete de călătorie prin metode moderne de plată). În valoare de 23 de milioane de euro, și acest proiect este blocat într-un sertar pentru simplul motiv că la Târgu Jiu nu este un primar PSD. Așa că stă ascuns și așteaptă doar să fie semnat pentru a putea primi finanțarea”, a mai adăugat edilul din Târgu Jiu.

În prezent, parcul auto al Transloc este printre cele mai vechi din România, având în funcțiune autobuze care ating aproape un milion de kilometri la bord și care ar trebui casate.

Vizualizări: 1,022

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: