Târgu Jiu: A împodobit bradul în toaleta publică

Imagine mai puțin obișnuită într-o toaletă publică din Târgu Jiu. Turiștii care ajung la Coloana Infinitului și vor să meargă la toaletă găsesc acolo un brad împodobit și flori. De toate se ocupă femeia care face curățenie acolo și care a transformat spațiul într-unul foarte primitor, chiar dacă vorbim de o toaletă.

Câțiva turiști străini au fost impresionați când au ajuns acolo. Nu se așteptau să găsească o astfel de imagine.

"Bradul frumos împodobit, curățenie și multe flori. La prima vedere, nici nu te gândești că ești într-o toaletă publică. Am fost foarte plăcut surprins. Am mai intrat și in alte toalete publice, dar n-am văzut nicăieri așa curățenie. Nu mai vorbesc de flori sau brad împodobit", a spus un turist. "Mereu este foarte curat. Aproape că te simți ca acasă la tine. Este apă caldă și tot ce trebuie, iar bradul chiar m-a surprins", a spus un alt turist.

Femeia care face curățenie acolo este cea care a înfrumusețat locul. Cu bani din propriul buzunar a cumpărat globuri și diverse decorațiuni, bomboane de ciocolată, beteală și instalații cu care a împodobit un brad natural chiar în interiorul toaletei publice.

Fiecare glob are o poveste și, în seara de Ajun, va fi pus unul special, pe care este inscripționat "Magia Crăciunului". În jurul bradului, sunt flori în ghiveci. Aceeași femeie are grijă de ele.

Galerie foto


Vizualizări: 2,408

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: