Tamponat de o mașină condusă de un șofer beat

Un accident rutier produs de un șofer băut a avut loc marți la Ohaba, județul Gorj. "La fața locului s-au deplasat polițiștii care au efectuat verificări, fiind identificat un tânăr de 26 de ani, din orașul Bumbești Jiu, care a condus un autoturism pe DC 15 Ohaba, din direcția Blidari spre Glodeni, iar într-o curba la dreapta a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani, rezultând doar pagube materiale", a transmis IPJ Gorj.

Cu ocazia testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, în cazul tânărului de 26 de ani a rezultat o concentrație de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Vizualizări: 1,736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: