Sute de pompieri se luptă cu incendiul de la Cernobîl
Peste 400 de pompieri ucraineni luptă împotriva unui important incendiu în zona de excludere de la Cernobîl, iar autorităţile vor să liniştească, însă organizaţia Greenpeace avertizează că incendiul, care face ravagii de la 4 aprilie, se apropie periculos de centrală şi de află la ”aproximativ 1,5 kilometri” de arca ce acoperă reactorul care a explodat în aprilie 1986, relatează AFP.
”Centrala Nucleară de la Cernobîl, locurile de depozitare a deşeurilor radioactive şi celelalte infrastructuri cruciale din zona de excludere nu sunt ameninţate”, a anunţat luni, într-o înregistrare video publicată pe Facebook, un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor ucrainene de urgenţă, Volodimir Demciuk.
Principala sarcină a pompierilor este să localizeze incendiile şi să le limiteze extinderea, a precizat el.
Kievul a mobilizat elicoptere bombardiere cu apă pentru a stinge sinistrul, care durează de la 4 aprilie, alimentat de rafale violente de vânt.
ONG-ul Greenpeace avertizează că este vorba despre cel mai grav incendiu în zona de excludere de la Cernobîl - pe o rază de 30 de kilometri în jurul fostei centrale nucleare.
Pe baza unor imagini satelitare, Greenpeace subliniază că incendiul se află la ”aproximativ 1,5 kilometri” de arca ce acoperă reactorul care a explodat în accidentul nuclear din aprilie 1986.
Adjunctul ministrului ucrainean de Interne Anton Gheraşcenko a anunţat pe Facebook că depozitele de deşeuri radioactive sunt ”în deplină securitate”.
Kievul susţine că incendiul nu a condus la o creştere a nivelului radioactivităţii.
După izbucnirea incendiului, şeful Inspecţiei ecologice guvernamentale Iegor Firsov a anunţat însă că nivelul radiaţiei în epicentrul incendiului depăşea cu mult normele. El a revenit ulterior asupra acestor declaraţii.
Incendiul a fost provocat de către un tânăr locuitor de lângă Cernobîl, care riscă până la cinci ani de închisoare privind ”distrugerea vegetaţiei”.
Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a declarat că a dat foc ierbii ”pentru a se distra”, potrivit poliţiei.