SUA, aproape două mii de decese într-o zi
Situația generată de gripa nouă se agravează în Statele Unite ale Amerii și Franța, dar cunoaște o oarecare calmare în Italia și Spania. Cel puțin dacă ne luăm după numărul de decese și de cazuri noi diagnosticate.
În SUA au fost raportate marți 1.970 de decese, cel mai mare număr de până acum. În total, în Statele Unite au fost anunțate 12.841 de decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, de trei ori mai multe decât în China. Aici au fost făcute două milioane de teste, fiind peste 400 de mii de persoane infectate.
În Franța au fost raportate marți 1.417 decese. Și aici spitalele și centrele de bătrâni sunt focare de infecție. Peste 109 mii de francezi au fost infectați până acum.
Pe locul al treilea la decese a fost marți Marea Britanie, și aici numărul de cazuri crescând de la o zi la alta, pentru că nu au fost luate la timp măsurile de distanțare socială. 786 de decese au fost raportate marți, alte peste 1.500 de persoane fiind în stare critică.
Spania cu 704 decese în 24 de ore și Italia cu 604 decese sunt pe o pantă descendentă, și numărul de cazuri noi fiind mai mic, după ce italienii și spaniolii au stat în case în ultimele săptămâni. Crește însă numărul de decese în Belgia - 403 în 24 de ore, Olanda - 234, Germania - 206.
În România au fost anunțat marți 21 de decese, dar multe sunt anunțate la zile bune, chiar și la o săptămână după ce s-au produs. (A.A.)