Sute de gorjeni au dat în judecată Prefectura Gorj
Sute de gorjeni dau în judecată Prefectura, în fiecare an. Cei mai mulți se judecă pentru titluri de proprietate. De cealaltă parte, și Instituția Prefectului cheamă în instanță gorjeni pe partea de contencios administrativ.
Doar pentru problemele de fond funciar, circa 400 de gorjeni dau în judecată Instituția Prefectului, în fiecare an.
„Avem dosare în care este parte Comisia Județeană de fond funciar. Avem undeva la 400 de acțiuni pe an din acest punct de vedere. 400 de dosare care se deschid în fiecare an, dar sunt și acțiuni care vin din urmă cu trei ani. e vorba de hotărâri ale Comisiei Județene de fond funciar, ale comisiilor locale și vin de la cele emise din 1991 încoace de când au fost puse în aplicare aceste acte, cu terenurile”, a declarat prefectul Marcel Iacobescu.
Și nu sunt singurele cauze pentru care Prefectura ajunge să fie dată în judecată.
„Sunt anulări de titluri de proprietate, rectificări de titluri de proprietate, revendicări. Avem și partea de contencios administrativ. Contestăm acte care încalcă legea. Se referă la autorizații emise ilegal, taxe diferite care nu respectă prevederile legale”, a mai afirmat prefectul.