Sute de amenzi într-o zi pentru nepurtarea măștii
204 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 24.000 de lei, au fost aplicate într-o singură zi pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
"În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 13 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 210 polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun", a transmis IPJ Gorj.
În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.100 de persoane, 128 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 200 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.
IPJ Gorj reamintește că, începând cu data de 9 noiembrie a.c., au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.
În acest context, polițiștii gorjeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse.
Prin această Hotărâre de Guvern circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este restricţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
"Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri. Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!", este mesajul polițiștilor gorjeni.