Suspiciune de coronavirus la Deva

O femeie în vârstă de 56 de ani din Deva, care s-a întors în 13 februarie din Thailanda, este suspectă de infecţie cu COVID 19, fiind transportată duminică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde este supusă testelor.

”Pacienta s-a prezentat la UPU Deva cu sindrom febril şi, după un prim consult de specialitate, a fost imediat izolată activându-se procedurile prevăzute pentru situaţii de „posibilă infecţie cu coronavirus””, anunţă Prefectura Hunedoara.

O autospecială Transport Pentru Victime Multiple (ATPVM) de la Detaşamentul de Pompieri Deva a transportat-o la Timişoara în condiţii speciale. 

După efectuarea transportului, ATPVM va trece printr-un proces de decontaminare realizat de echipajul CBRN (Cercetare chimică bacteriologică şi radionucleară) din cadrul ISU Timiş.

Pacienta, cu domiciliul în Deva, a călătorit 7 zile în Thailanda şi s-a întors în ţară în data de 13 februarie prin Aeroportul Otopeni.

În urma investigaţiilor şi analizelor medicale efectuate la spitalul din Timişoara urmează să se stabilească exact diagnosticul pentru pacienta din Deva.

 Numărul morţilor provocate în China continentală de noul coronavirus se apropia duminică de 1.700, în timp ce primul deces în afara Asiei a fost raportat în Franţa.

actualizare: Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara infirmă prezenţa infecţiei cu coronavirusul COVID 19 pentru pacienta de 56 de ani, ce a fost adusă duminică dimineaţa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, pentru investigaţii şi stabilirea unui diagnostic precis, a informat Prefectura Hunedoara.

Vizualizări: 1,871

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: