Surpriză de Crăciun pentru familia cu trei copii din Aninoasa
Familiile sprijinite de cititorii Pandurul de sărbători au avut parte de noi surprize. Familia Manţeco din Aninoasa este prima la care a ajuns Moş Pandurul, dar de atunci surprizele s-au ţinut lanţ. Dacă în noiembrie i-am găsit pe cei trei copii într-o căsuţă fără curent electric, pe punctul de a abandona şcoala din cauză că nu aveau haine groase, acum situaţia este cu totul alta. Aflând din Pandurul că familia Manţeco a fost branşată la energie, cu ajutorul primarului din localitate, o cititoare i-a oferit o maşină de spălat automată. Alţi cititori au fost sensibilizaţi de faptul că fata cea mare suferă de diabet şi au cumpărat un aparat performant pentru determinarea glicemiei. Dacă tot a ajuns din nou la Aninoasa, Moşul a umplut din nou tolba cu jucării şi dulciuri pentru cei mici.
Viața familiei din satul Sterpoaia al comunei Aninoasa s-a schimbat radical în ultimele săptămâni. Cu ajutorul oamenilor cu suflet din județul Gorj aceștia au primit speranța de care aveau nevoie pentru a depăși greutățile și impasul în care se aflau și au puterea să meargă mai departe. Florin, micuțul de 6 ani care a renunțat să mai meargă la grădiniță pentru că nu avea îmbrăcăminte și încălțăminte, a revenit alături de colegii săi. Pentru că acum are și jucării, acesta se simte cel mai fericit copil de pe pământ. „Sunt cel mai bucuros pentru că acum am de toate. M-am dus la grădiniță pentru că am haine și încălțăminte și am foarte multe jucării. Sunt cel mai fericit. Acum am cu ce să mă joc. Am tot ce îmi trebuie”, a spus Florin.
Andreea a primit un aparat pentru determinarea glicemiei
Pentru că suferă de diabet, Andreea, fiica cea mare a familie din Aninoasa, avea nevoie de un aparat pentru determinarea glicemiei. Părinții ei nu și-au permis să îl cumpere, iar micuța mergea frecvent la cabinetul din sat pentru a-și măsura glicemia, iar pentru această analiză plătea câte 5 lei. Acum nu va mai fi nevoie nici să scoată bani din buzunar și nici să meargă la cabinet, pentru că are aparat de măsurare a glicemiei. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul acordat de corespondentul din Gorj al Digi 24, Carla Tănasie, și a lui Vali Mischie. „Este foarte necesar acest aparat pentru că îi măsurăm noi glicemia când se simte rău. În felul acesta scutim și noi bani, pentru că mereu plăteam 5 lei la cabinet, iar fata trebuia să se ducă săptămânal. Noi nu ne-am permis să-l cumpărăm. Am cerut ajutorul medicilor, însă ne-au spus că dacă vrem să îl luăm noi, dar nu avem posibilități”, a spus Ramona Manțeco, mama copiilor.
Nu vor mai spăla cu mâna
Ramona Manțeco a rămas cu sechele în urma unei operaţii și nu mai poate spăla, aşa că fiica Andreea împreună cu tatăl ei erau cei care se ocupau să spele hainele pentru toată familia. Din fericire, acum au scăpat de această grijă pentru că o tânără cu suflet din Târgu-Jiu le-a rezolvat această problemă. Este vorba de Alis Drăcea, tânăra care şi-a mobilizat prietenii pe facebook pentru a ajuta şi alte familii. Când am mers prima dată la Aninoasa, Andreea spăla hainele în frig. „Andreea spăla haine și o mai ajutam și eu, pentru că tatăl ei era plecat la muncă la un om în sat. A fost mai cald și am zis să spălăm. Nu avem ce face. Ne descurcăm și noi așa cum putem. Acum, dacă am primit mașina de spălat, o să scape de această grijă. Mulțumim din suflet celor care ne-au ajutat”, a mai spus Ramona.
Copiii au primit din nou jucării
Micuții de la Aninoasa au fost cuminți, aşa că Moș Crăciun s-a gândit la ei și le-a mai trimis câte ceva. Copiii au primit jucării din belșug, pentru că asta este singura bucurie a lor, dar și câteva prăjituri pentru sărbători. „Avem acum jucării suficiente. Avem cu ce să ne jucăm. O să le schimbăm între noi, iar Florin are mașinuțele lui. Suntem fericite. Niciodată nu am avut atâtea jucării ca acum”, a spus Elena.