Stradă fără trotuar în centrul municipiului Târgu Jiu. Pietonii sunt în pericol 

O parte din strada Geneva din municipiului Târgu Jiu, care fost reabilitată cu piatră cubică în cadrul proiectului de modernizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor“, nu mai este prevăzută cu trotuar, astfel încât pietonii sunt în pericol atunci când traversează această porțiune. 

Raul Chiriac, directorul de Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că în perioada următoare se vor monta delimitatoare, pentru marca spațiul pe care să circule pietonii: „În Comisia de circulație a fost propus planul de management a circulației în zona respectivă, care are în vedere spiritul acestui proiect. Trebuie ținut cont și de necesitățile traficului, dar trebuie ținut cont de faptul că această zonă are un caracter de semicarosabil pietonal, fără trotuare în care delimitarea carosabilului de trotuare va trebui se va face prin montarea unor delimitatoare metalice, care au un rol vizual și tactil. Longitudinal, pe străzile Geneva și 16 Februarie, vor fi montate delimitatoarele metalice, care să se armonizeze cu concepția proiectului“. 

De asemenea, acesta a precizat că lucrările de modernizare a Căii Eroilor se află în faza de finalizare: „Proiectul se află în faza de finalizare. Mai trebuie montat mobilierul în jurul bisericii și plantările cu iederă. Se va începe cu remedierile în vederea încheierii recepției lucrărilor“.

Vizualizări: 4,070

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: