Stoican, mulţumit că la Timişoara a jucat pe iarbă
Antrenamentele celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu s-au desfăşurat mai mult pe teren sintetic şi la sala de forţă la Sânmartin, acolo unde echipa se află în cantonament. Pentru prima dată echipa lui Flavius Stoican a avut ocazia să joace un amical pe iarbă naturală la meciul cu ASU Poli Timişoara.
ACS Viitorul Târgu Jiu a jucat marţi amicalul cu ASU Poli Timişoara pe terenul cu iarbă naturală al bănăţenilor. Alb-violeții s-au impus cu 3-2, după un meci din care momentele de nervozitate nu au lipsit, probabil şi din cauza faptului că arbitrii nu erau tocmai calificaţi. Meciurile amicale din pandemie nu sunt conduse de brigăzi de arbitri, din motive de teste Covid, arbitrii fiind persoane din staff-urile echipelor.
După un gol, timișorenii au invocat celui de la tușă, din stafful gorjenilor, că nu a semnalizat ofsaid. Chiar a existat la acest meci și un schimb de replici între Darius Buia și Jose Casado, dar și un moment hilar la care Alexa i-a cerut penalty ”arbitrului” de centru, masorul echipei bănățene, care i-a întors spatele.
Trecând peste micile şicane provocate de arbitrii de casă ai celor două echipe, Stoican a fost mulţumit că a reuşit să joace din nou pe iarbă după mai bine de două săptămâni de pregătire pe sintetic. ”Mă bucur că după 16 zile am văzut și noi prima oară un teren cu iarbă. Ne-am antrenat doar pe sintetic până acum şi e destul de dificil. Dar important este că a fost un joc frumos şi nu am avut parte de accidentări. Au fost și momente bune și de o parte și de alta, cu goluri şi meciul a fost spectaculos”, a declarat acesta după meci.
Şi antrenorul echipei ASU Poli, Dan Alexa, s-a declarat mulțumit de joc: ”Un joc bun, controlat de noi. Am avut, pe lângă cele trei goluri, foarte multe situații în care am ajuns foarte ușor în preajma careului, am controlat jocul, pe lângă cele trei goluri am reușit să mai avem minimum patru situații clare, dar a fost un antrenament reușit”.
Pentru Poli, cu acest meci s-a terminat cantonamentul pe plan local şi va urma un meci amical cu Pandurii, echipa din Târgu Jiu aflându-se acum în cantonament la Timişoara.