Stîngă a plecat cu gânduri mari la Timişoara
ACS Viitorul Târgu Jiu a reuşit două victorii în meciurile din acest sezon iar antrenorul Florin Stîngă ţinteşte a treia reuşită în meciul de la Timişoara cu Politehnica. Partida se dispută sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, la Timişoara.
După ce a învins etapa trecută, pe teren propriu, cu 1-0, fostul lider al Ligii 2, CSC Comunal Șelimbăr, ACS Viitorul Târgu Jiu speră la o victorie şi pe terenul timişorenilor de la Politehnica.
Florin Stîngă şi-ar dori ca echipa sa să câştige în Banat pentru a lega două victorii consecutive. „Întâlnim un adversar rănit, un adversar care în ultimele jocuri nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit. Este o echipă care are în spate o tradiție și un public foarte frumos, care o susține peste tot. Au un antrenor cu o vastă experiență și la nivelul Ligii 1. Ne așteaptă un meci foarte dificil, în care trebuie să ne autodepășim din toate punctele de vedere. Suntem conectați, focusați și ne dorim foarte mult să obținem câteva rezultate pozitive. Sperăm la ora meciului să fim bine din toate punctele de vedere și să venim acasă cu o victorie. Trebuie să fim mult mai concreți în teren”, a declarat Stîngă înaintea acestui joc la care are întreg lotul valid şi chiar a trimis câțiva jucători la satelitul din Liga 3.
ACS Viitorul are toate şansele să obţină victoria la Timişoara, mai ales că gazdele au un start slab de campionat, reuşind un singur gol în cinci etape, și au doar patru puncte acumulate.