Stadion cu 10 000 de locuri, construit pentru o echipă din Liga 3

Guvernul României a aprobat construirea Complexului Sportiv ”Michael Klein”. Visul hunedorenilor de a avea un stadion nou, la standarde actuale va deveni realitate în curând, mai repede decât s-ar fi așteptat. 

Guvernul a aprobat luni indicatorii tehnico-economici pentru construirea și dotarea Complexului Sportiv «Michael Klein» din municipiul Hunedoara. „Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunțat că viitoarea arenă a Corvinului, echipă care acum activează în Liga 3, va avea o capacitate de 10.100 de locuri, va costa în jur de 64 de milioane de euro și are ca durată de proiectare și execuție de 28 de luni", a informat liga2.ro.

După Constanța, Hunedoara va fi următorul oraș din România care va beneficia de un stadion nou în următorii ani.

Stadionul va fi construit pe o suprafață de 37.207 mp, pe un regim de înălțime de subsol + parter + 3 etaje, va avea o capacitate de 10.100 de locuri, iar ”valoarea totală a proiectului este de 313.785.691,12 lei, iar durata de proiectare și execuție este de 28 de luni”.

Stadionul va fi aproximativ de aceeași capacitate precum cel de la Târgu Jiu care este puțin mai mare cu 2000 de locuri în plus.

Vizualizări: 1,607

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: