Spitalul din Târgu-Jiu cere din nou ajutor. Vezi motivul!

Spitalul Județean de Urgență din Târg-Jiu are nevoie din nou de sprijin din partea celor care au resurse financiare. După ce mai mulți oameni de afaceri din județ au achiziționat laboratorul genetic, acum unitatea spitalicească ar avea nevoie urgentă de două aparate de aer condiționat.

Apelul vine din partea directorului medical Elena Vlad. Spitalul are nevoie de două aparate de aer condiționat în structura ATI organizată la Pasarelă. ”Pentru structura ATI COVID organizată în fosta locație Oncologie, Pasarelă, este nevoie urgentă de două aparate de aer condiționat. Acolo este internată în acest moment o pacientă în stare gravă, iar activitatea medicală se desfășoară în combinezon non-stop în condițiile în care temperatura afară a crescut, ca să nu mai vorbim de confortul termic al pacientului critic”, a precizat Elena Vlad pe pagina de facebook.

Directorul medical numit recent explică și de ce spitalul nu își permite să achiziționeze din fonduri proprii aceste aparate. ”Sunt convinsă că există oameni de bine în acest oraș care pot să doneze aceste aparate. Bineînțeles, se poate urma calea achiziției oficiale, dar s-ar întârzia cu câteva zile restabilirea confortului termic al acestor încăperi. Vă mulțumesc anticipat!”, a ținut să precizeze Elena Vlad.

Vizualizări: 2,859

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: