Spitalul din Târgu Jiu angajează electricieni
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post de electrician în cadrul formației de întreținere și reparații clădiri și Instalații. Contractul va fi semnat pe o perioadă nedeterminată de timp.
De asemenea, spitalul mai scoate la concurs și un post de electrician pentru echipa care se ocupă de lifturile din unitatea medicală.
Pentru primul post, doritorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: nivelul de studii – școală generală; să aibă act doveditor de absolvire a studiilor și să aibă 9 ani vechime în meseria de electrician.
26 aprilie 2022, ora 13:00, este termenul limită pentru depunerea dosarelor. Proba scrisă, ce va consta într-un test grilă, va fi pe 6 mai, iar interviul, pe 11 mai.
În ce privește al doilea post scos la concurs, candidații trebuie să aibă în plus și 6 ani vechime în domeniul ascensoarelor. Prima probă va fi pe 6 mai.