Agresiune violentă pe o stradă din Târgu Jiu: un bărbat a ajuns la spital, agresorul a fost reținut

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către un localnic, care a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță pentru o persoană inconștientă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii de siguranță publică, care, în urma verificărilor, au stabilit că incidentul a avut loc pe 6 aprilie, în jurul orei 17:00, pe strada Nicolae Titulescu. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Târgu Jiu, ar fi fost agresat fizic de un tânăr de 26 de ani, aflat tot din municipiu. În urma unui conflict spontan, agresorul i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feței, fapt care a determinat căderea acesteia la sol, impact în urma căruia s-a lovit puternic la cap.

Un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj a intervenit rapid, iar victima a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Din cauza stării medicale grave în care se afla, persoanei vătămate nu i-au putut fi comunicate prevederile Legii 26/2024.

Inițial, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. Însă, în urma investigațiilor și a examinării medicale de specialitate, a reieșit că leziunile suferite de victimă i-au pus viața în pericol, motiv pentru care încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în infracțiunea de vătămare corporală.

Ca urmare a gravității faptelor, față de bărbatul de 26 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând ca cercetările să continue pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Vizualizări: 800

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: