Spitalul din Târgu Jiu, amendat pentru discriminare

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCN). Pentru că ar fi fost favorizați doar angajații înscriși în sindicatul „Sanitas”, unitatea medicală a fost sancționată cu 2.000 de lei de CNCD. Amenda vine după o alta, de 10.000 de lei, aplicată de inspectorii de muncă după ce mai mulți electricieni au sesizat că nu au primit concediu de odihnă trei ani la rând.

Cei opt electricieni din spital chiar au muncit suplimentar și nu au fost plătiți și nici recompensați cu zile libere. Pentru asta, spitalul a fost amendat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj cu 10.000 de lei. Recent, a mai primit sancțiune și de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „Am depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anul trecut, în septembrie - octombrie, și am primit acum decizia. Au fost două articole negociate de conducerea spitalului și sindicatul Sanitas pentru plata serviciilor medicale a certificatelor prenupțiale, să fie plătite de către membrii noștri, iar cei de la Sanitas să nu le plătească și un ultim articol, toate clauzele contractuale ale contractului colectiv de muncă din cadrul Spitalului Județean de Urgență nu sunt decât pentru membrii sindicatului Sanitas”, a spus Cristi Aldescu, șeful Sindicatului „Ambulanța” Gorj, la Radio Târgu Jiu.

La începutul anului, Spitalul Județean a mai fost amendat, cu peste 18.000 de lei, de către inspectorii de muncă pentru că salariații nu aveau echipament de protecție.

Vizualizări: 1,916

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: