Speranţele unui căpitan
Rămaşi fără 6 oameni de bază, pandurii nu depun armele înaintea returului. Căpitanul Pintilii dă tonul la optimism şi e convins că el şi colegii săi vor menţine ştacheta ridicată şi în retur. Pentru asta însă, pandurii s-au întărit cu doar 3 jucători. Ultimul sosit, Ibeh, vine gratis de la Galaţi.
După 6 sezoane de liga întâi, pandurii au reuşit în sfârşit să iasă din mediocritate. Cele 30 de puncte acumulate în tur le dau aripi gorjenilor care ştiu că nu mai au emoţii cu retrogradarea. Visul lui Grigoraş de a prinde însă un loc de Europa are şanse mici să se realizeze.
Ţin pasul cu granzii-
Pandurii au dovedit în tur că ştiu fotbal. Au jucat frumos, i-au impresionat pe toţi iar, cel mai important, au acumulat şi punctele care să dovedească asta. Întrebarea care se pune acum e dacă vor reuşi să ţină pasul cu Vaslui, Steaua sau Oţelul şi în retur. Grea încercare pentru o echipă care a pierdut foarte mulţi titulari şi doar a reuşit să „peticească” lotul cu 3 achiziţii, Unguruşan, Ibeh şi Neagu. Ultimul însă un tânăr de doar 18 ani care va prinde puţine meciuri în retur. Aceste mutări din care pandurii au ieşit în pierdere ar avea darul să pună pe gânduri orice antrenor iar Grigoraş e recunoscut ca unul realist. Antrenorul visa la o calificare de senzaţie în Europa dar acum s-ar mulţumi şi cu o clasare în primele 8 în condiţiile date. Jucătorii săi sunt ceva mai optimişti şi cred că se pot menţine foarte sus şi în retur. „Noi sperăm să facem acelaşi joc bun şi să continuăm cu aceleaşi rezultate bune la fel ca şi în tur”, mărturiseşte căpitanul Pintilii pe site-ul oficial al pandurilor. Pandurii se vor lupta însă în retur cu echipe întărite serios în această iarnă. Atât Steaua, Vaslui, Oţelul sau U Cluj şi-au păstrat jucătorii de bază şi au făcut şi transferuri importante.
Secretul lui Pintilii
După plecarea lui Chiricheş, Pintilii a rămas singurul pandur cu chemare la naţională. Piţurcă l-a luat şi în stagiul din Antalya iar acum l-a chemat şi pentru amicalul cu Uruguay de miercuri. Pintilii traversează cel mai bun moment al carierei, fiind printre favoriţii lui Piţurcă. „Sper să joc la meciul cu Uruguay, altfel nu am ce căuta acolo! Nu mă aşteptam să fiu convocat de două ori într-o lună la echipa naţională dar acum asta e situaţia, când munceşti se văd şi roadele şi cred că asta depinde de munca depusă acolo pe teren. Nu pot să spun neapărat că datorez cuiva ascensiunea rapidă la naţională, poate muncii depuse. Dacă munceşti în fotbal, Dumnezeu îţi dă la loc şi nu trebuie să păcăleşti fotbalul în primul rând pentru a avea succes. Asta e deviza mea în fotbal, dacă nu păcăleşti fotbalul, Dumnezeu îţi dă voie să culegi roadele apoi. Dacă munceşti în viaţă totul ţi se răsplăteşte”, e convins Pintilii, unul din cei mai credincioşi jucători ai lui Grigoraş.