Spectacole de Mica Unire, la Târgu Jiu
Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată la Târgu Jiu. Autorităţile judeţene au pregătit o serie de manifestări în Piaţa Prefecturii, pentru a marca ziua de 24 ianuarie. Astfel, de la ora 17.00, va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. De la ora 18.00 se va face intrarea cu torţe, urmată de o lecţie de istorie susţinută de Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Urmează spectacolul literar-muzical-coregrafic intitulat „Centenar 2018. Poveste despre Mica Unire”. Scenariul este semnat de Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, iar regia spectacolului este asigurată de Gheorghe Porumbel, directorul de la „Doina Gorjului”.
„Spectacolul prezintă atmosfera plină de emoţie patriotică a zilei de 24 ianuarie 1859, atât din Târgu Jiu şi Gorj, cât şi din Bucureşti”, au spus reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
În cadrul acestui spectacol îşi vor da concursul Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului”, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Popularå de Artå, Ansamblurile folclorice de la Polovragi şi Baia de Fier.
De la ora 19.00, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu va fi organizată Hora Unirii.