Specia de animale mari care a invadat arcul carpatic 

Animalul emblemă al Moldovei, zimbrul, care este cel mai mare animal de pe uscat din Europa, ar putea ocupa tot arcul carpatic. Așa cum se întâmpla în urmă cu două secole, înainte de dispariția acestui animal, zimbrul câștigă teren și numărul de exemplare crește de la an la an.

Strategia de înmulțire a speciei de zimbru adusă de câțiva ani în România a dat roade și zimbrii s-au adaptat și în libertate. În Parcul Natural Vânători din Neamț turma de zimbri numără peste 80 de pui și adulți. 

Zimbrul sau bizonul european este cel mai mare animal de uscat de pe continentul european iar acum Parcul Național Vânători din județul Neamț este casa lor.

Încă din 2012 au fost aduse din străinătate primele cinci exemplare care au fost lăsate în libertate. Peste 10 ani animalele s-au înmulțit și acum sunt cu zecile prin rezervații, acolo unde Regia Romsilva le asigură hrana în sezonul rece.

Suprafața pe care se plimbă zimbrii a ajuns la 70.000 de hectare, până în nordul Bucovinei.

Pe termen mediu, semnele sunt încurajatoare iar specialiștii Romsilva estimează creșterea pe cale naturală a efectivului.

În toată țara sunt acum 200 de zimbri care mai pot fi văzuți și în rezervația din Hațeg, în Hunedoara, Valea Zimbrilor din Brașov, sau la Bucșani, în Dâmbovița.  În ritmul actual de înmulțire, impunătoarele animale ar putea deveni o apariție obișnuită în tot arcul carpatic, în următorii 20 de ani, spun specialiștii. 

În România, ultimii zimbrii liberi fuseseră vânați în Moldova și Transilvania până la extincție, la sfârșitul secolului XVIII. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,900

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: