Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Soldaţi îmbrăcaţi ca iarna la peste 30 de grade, în aşteptarea preşedintelui la Târgu Cărbuneşti

Traian Băsescu nu a mai ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu Cărbuneşti pentru ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 40 de ani de existenţă a unităţii militare de transmisiuni din oraş. Cu sau fără preşedinte în mijlocul lor, soldaţii au avut o zi grea pentru că termometrele au indicat valori apropiate de cele de caniculă, ei trebuind să facă faţă "misiunii" şi să rămână îmbrăcaţi pentru defilare ore în şir. În mijlocul lor s-a aflat, în schimb, "Băsescu al mic", adică Petre Scurtu, băiatul de 5 ani din Turceni, înscris în PDL şi declarat de mai mult timp fan înfocat al portocaliilor.
 Şeful statului era aşteptat de oficialităţi judeţene şi locale, în zonă făcându-se pregătiri în acest sens, cel mai remarcat lucru de către participanţi fiind asfaltul proaspăt turnat pe drumul de acces spre unitatea militară. În lipsa lui Traian Băsescu, plecat în zona mult mai importante din punct de vedere electoral pentru el în ţară, jurnaliştii şi nu numai au trebuit să se mulţumească doar cu prezenţa lui Petre Scurtu la Târgu Cărbuneşti. "Băsescu al mic", aşa cum se autointitulează acesta, a venit, ca de regulă, cu mama sa, care a declarat că Petre îl vânează pe preşedinte mai rău ca jurnaliştii. "Ştiţi foarte bine că Petre e înnebunit după domnul Băsescu, îi ştie toate gesturile şi discursurile şi noi tot speram să îl întâlnim pe preşedinte aici. Am citit în presă că s-ar putea să vină, dar nu a ajuns, aşa că sperăm într-o viitoare vizită. Oricum credem că va veni şi la Gorj toamna aceasta pentru că vin alegerile şi Petre vrea ca măcar atunci să îl întâlnească", spunea mama "micului Băsescu".

 Ceremonii fără Băsescu

 În lipsa preşedintelui, care nu a confirmat niciodată oficial că ar şi veni prin Gorj, ceremoniile de la Târgu Cărbuneşti au fost conduse de generalul de brigadă Valeriu Nicuţ, care este director adjunct pentru conducere operaţională în cadrul Statului Major General. Acesta a fost însoţit la tribuna oficială de alţi ofiţeri cu rang important în structurile armatei, de foşti şefi ai unităţii militare, precum şi de prefectul Ion Florescu şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Senatorul Toni Greblă a fost singurul parlamentar din judeţ prezent de la început la ceremonii, pe parcursul festivităţii lui alăturându-i-se Dan Ilie Morega, liberalul nefiind însă din colegiul 2. Cei doi au stat unul lângă altul, în ciuda disputelor din trecut, lângă ei aflându-se şi viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru, cel care la începutul săptămânii i-a făcut "milogi" pe toţi parlamentarii judeţului.
 Zecile de militari care au defilat prin faţa oficialilor şi a rudelor venite să îi vadă au trebuit să suporte timp de câteva ore temperaturile de peste 30 de grade, în condiţiile în care echipamentul lor consta în bocanci, mănuşi, dar şi haine destul de groase pentru astfel de temperaturi. Unii dintre ei, înainte de a pleca la defilare, au primit de pe margine pahare cu apă pentru a se hidrata, dovadă fiind şi domnişoara blondă din fotografie, surprinsă în timp ce ajuta un militar. Soldaţii au bătut pasul cadenţat şi, la final, au mers în dormitoare în mare grabă pentru a-şi da jos hainele mai groase şi a rămâne în tricouri. Politicienii veniţi la costum şi cravată au fost nevoiţi să îndure şi ei temperaturile ridicate, prefectul Ion Florescu spunând că funcţia îl obligă să aibă o anumită ţinută. "E cald, dar nu avem ce face, suportăm cât e posibil", spunea prefectul, singurul politician venit la ţinută lejeră, adică pantaloni şi tricou, fiind Toni Greblă.


Vizualizări: 458

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: