Șoferi puternic alcoolizați pe drumurile din Gorj

Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tg-Jiu au depistat joi în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Arcani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 672 E Runcu, din direcția Runcu spre Sănătești, având o concentraţie de 2,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Vineri dimineața, alți polițiști au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Barajelor din localitate, având o concentraţie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și alți șoferi au fost surprinși în trafic după ce consumaseră alcool. Un bărbat de 48 de ani din comuna Albeni conducea pe DN67 Bumbesti Pitic un tractor, având o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un altul de 50 de ani conducea un autobuz de transport persoane, pe DN 66 Bumbeşti Jiu, având o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorii auto au fost conduşi la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În toate cauzele s-au întocmit dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de o persoană care se află sub influenţa alcoolului, arată IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 3,305

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: