Singurul "principal" din Liga 2 revenit la aceeaşi echipă a antrenat la Târgu Jiu
Liga 2 s-a remarcat în sezonul 2021 – 2022 prin dese schimbări de antrenori la jumătate dintre echipele din acest eşalon. Au fost însă şi cazuri paradoxale, cum a fost cel de la Târgu Jiu, în care un antrenor a revenit la aceeaşi echipă, în acelaşi sezon.
Conform statisticii prezentate de liga2.ro, au activat pe cele 20 de bănci în acest ultim sezon de Liga 2, un număr total de 42 de antrenori principali sau interimari. Numărul total al înlocuirilor s-a ridicat la 25 iar un sfert dintre acestea s-au consemnat la Târgu Jiu, la echipa ACS Viitorul, care a făcut şapte schimbări, un număr de şase antrenori principali sau interimari pregătind echipa patronată de Nicolae Sarcină, unul dintre ei fiind numit de două ori. Este vorba de Eugen Trică, acesta fiind singurul tehnician din Liga 2 care a revenit pe banca aceleiaşi echipe după ce a plecat. Trică a solicitat mai întâi o reziliere amiabilă, pentru a pleca în toamna anului trecut la formaţia de Liga 1, FCU Craiova, dar a revenit în inauarie 2022 la ACS Viitorul, cu care a plecat la pregătire în Antalya. Ulterior, acesta a fost dat afară de conducerea clubului, după etapa a patra din play-out. Şi antrenorul Ianis Zicu se regăseşte pe lista celor care au antrenat de două ori în Liga 2, însă acesta a stat pe banca a doua echipe diferite: Unirea Constanța și Concordia Chiajna. Și Antonio Foale a condus Poli Timișoara în două rânduri, însă doar ca interimar, el fiind pe tot parcursul sezonului în staff.