Schimbare de administrator special la Pandurii Târgu Jiu
Pandurii Târgu Jiu a schimbat administratorul special al clubului aflat în insolvenţă. După ieşirea din asociere a Compexului Energetic Oltenia, care numise ultimul administrator, jurista CEO Daniela Şerban, USMO a solicitat înlocuirea acesteia cu fostul administrator, Marin Golea.
Pandurii Târgu Jiu revine la vechiul administrator special cu care a demarat procedura de reorganizare a clubului, reprezentantul USMO, Marin Golea. Printr-un document oficial al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, preşedintele Marin Condescu, în calitate de reprezentant al singurului membru asociat rămas la clubul de fotbal, a solicitat încetarea mandatului reprezentantei CEO, Daniela Şerban, începând cu data de 21 iunie, şi înlocuirea acesteia cu fostul administrator special, Marin Golea.
Reamintim că CEO, care a numit vara trecută fostul administrator, jurista Daniela Şerban, a ieşit între timp din asocierea de la Pandurii, încă din luna aprilie, dar nu şi-a retras reprezentantul de la clubul Pandurii. Între timp Daniela Şerban a intrat în conflict cu antrenorii echipei de fotbal, cu conducerea administrativă dar mai ales cu suporterii prin deciziile controversate luate în ultima lună.
Pandurii Târgu Jiu se află în insolvenţă iar, recent, clubul a primit o nouă amânare în procesul de reorganizare, acesta fiind amânat pentru luna octombrie.