Sindicatele mici din CEO, la discuţii cu ministrul Grigorescu
Sindicatele mărunte din CE Oltenia au fost luni la o întrevedere cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Printre liderii care au luat parte la discuții s-au aflat Constantin Crețan de la Sindicatul Lignitul Oltenia și Nicu Bunoaica de la Sindicatul Solidaritatea 2013.
Sindicaliștii i-au spus oficialului din minister că nu sunt de acord cu înființarea sucursalelor miniere, că vor o echilibrare a salariilor minerilor și energeticienilor care prestează același tip de activitate, vor să fie daţi afară cei angajați deși au primit ordonanță, și alte aspecte legate de CE Oltenia. "Am avut o întâlnire cu dânsul de peste două ore. Am discutat despre grilele de salarizare, de economiile care se pot face cu energia produsă de noi fără a o lua din sistem. I-am spus că povestea cu sucursalele este o mare prostie, a înțeles. Probabil și o parte din directorii CE Oltenia nu erau de acord cu această reorganizare pentru că nu are niciun efect, care trebuia să fie eficientizare și economie la cheltuielile cu munca vie", a declarat sindicalistul Nicu Bunoaica.
Au fost şi discuţii legate de concedierile colective ce vor avea loc la nivel de companie. "Referitor la disponibilizări, i-am propus ministrului și i-am demonstrat că trebuie să părăsească CEO cei care s-au angajat în perioada în care fosta SNLO era pe restructurare și la noi se făceau angajări: copii de directori, neamurile liderilor de sindicat. Am discutat și despre problema Minprest. Mai sunt 200 de oameni care au venit din fosta SNLO, pentru a se face ceva pentru ei, pentru a fi incluși în sistem", a mai spus Bunoaica.
Liderii sindicali au mai cerut să dispară sporurile de conducere și de fidelitate. Sindicatele sunt cele care au cerut să fie primite la discuții la Ministerul Energiei.