Sindicatele din CE Oltenia îi scriu lui Dăncilă: “Se pun în pericol toate proiectele”
Cele două mari federații sindicale care reprezintă salariații din Complexul Energetic Oltenia - Mine Energie și Univers - au cerut luni premierului Dăncilă o întâlnire de urgență. Temele pe care vor să le discute liderii sindicali sunt legate de urgentarea aprobării unei scheme de sprijin pentru achiziționarea certificatelor de carbon, măsuri pentru deblocarea fronturilor de lucru, programul de investiții de la CE Oltenia, dar și modificarea legii pensiilor pentru ca persoanele încadrate în condiții deosebite să poată fi pensionate mai devreme.
Cele două federații reprezentate de Dumitru Pîrvulescu și Adrian Marciuc vor să conteste și cele scrise în Raportul Corpului de control al premierului, finalizat în vara acestui an. În raport se arată că mai mulți membri ai Directoratului, în frunte cu președintele Sorin Boza, au fost selectați cu încălcarea legii, dar și că mai mulți lideri sindicali au fost angajați pe posturi de inspectori sociali pe salarii mari și că aceștia ar fi plătiți de CE Oltenia pentru prevenirea conflictelor de muncă și de sindicate pentru inițierea de conflicte de muncă. Din punct de vedere al sindicatelor, Raportul conține date eronate. “Ca puncte de discuție dorim să supunem atenției d-voastră raportul Corpului de Control al Prim-ministrului, raport ce conține date eronate referitoare la liderii de sindicat, la stocurile de cărbune, la investițiile din Complexul Energetic Oltenia”, arată un comunicat al celor două federații sindicale. Reamintim că, potrivit guvernului, Complexul Energetic Oltenia a raportat date false cu privire la stocurile de cărbune pentru iarnă.
Liderii sindicali mai cer “aprobarea în regim de urgență a Strategiei Energetice a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050”, pe care o consideră un lucru “extrem de important pentru siguranța și stabilitatea energiei pe bază de cărbune”.
Pîrvulescu și Marciuc mai vor să pună în discuție la întâlnirea cu Dăncilă “asaltul politic al partidelor asupra companiei, astfel încât ocuparea pozițiilor din organele de conducere ale CE Oltenia să fie făcute de persoane care se pricep și au o calificare în domeniul energiei pe bază de cărbune”, considerând că “altfel se pun în pericol toate proiectele la care acuala conducere împreună cu noi, sindicatele, în parteneriat cu Secretarul de Stat în Ministerul Energiei, domnul Doru Vișan, am lucrat pe parcursul celor 2 ani”.
La final, liderii sindicali sugerează că ar putea urma mișcări de protest: “Nu vrem să ne implicăm în administrarea companiei și să sugerăm noi persoane competente sau persoane care ar putea conduce acestă companie, dar subliniem faptul că nu ne dorim ca această companie să se îndrepte spre INSOLVENȚĂ. Nu vrem să punctăm, doamnă Prim-ministru, impactul social al unei astfel de situații”.