Sindicatele din CE Oltenia cer autorizarea a noi proteste

Încă două săptămâni de proteste se anunță la Târgu Jiu. Cele patru federații sindicale din Complexul Energetic Oltenia au cerut aprobare pentru a protesta în zilele de 12, 14, 19 și 21 octombrie, între orele 16.00 - 18.00.
La proteste nu pot participa mai mult de o sută de persoane, municipiul fiind în scenariul roșu. “Scopul manifestării îl constituie manifestarea în legătură cu modul de aplicare a legii nr. 197/2021”, se arată în solicitarea transmisă Primăriei Târgu Jiu.
Legea a intrat în vigoare în august 2021 și salariații companiei erau asigurați de politicienii care au votat-o că vor ieși la pensie la 52 de ani, dacă au 30 de ani vechime în muncă, dintre care 25 lucrați în cariere sau termocentrale. Sute de oameni au depus cereri de pensionare și au primit decizii de respingere. Circa 3.600 de salariați ai CE Oltenia ar fi trebuit să se pensioneze în baza legii în acest an.
Și Nicu Bunoaica, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013, organizează noi proteste pentru reducerea vârstei de pensionare în cadrul CE Oltenia, separat de cele patru federaţii sindicale. Acesta a cerut autorizație pentru miercuri, 13 octombrie. „Mineri şi energeticieni, vă aştept miercuri, în Piaţa Prefecturii, fără asistaţii sociali” a transmis Bunoaica.
Vizualizări: 1,296
Distribuie Trimite pe WhatsApp