Avram Iancu a ajuns la gura Bosforului
De aproape două luni a avut nevoie bibliotecarul din Valea Jiului pentru a străbate înot sutele de kilometri care despart Sulina de Istanbul, destinaţia sa finală. Avram Iancu a anunţat pe reţelele de socializare că a ajuns cu bine în strâmtoarea Bosfor, una dintre cele mai păzite zone militare din lume datorită importanţei sale strategice. Coincidenţă sau, sosirea acestuia la Istanbul are loc fix în ziua în care Turcia își sărbătorește Ziua Naţională, Iancu fiind extrem de fericit de această „potrivire” în traseul în care a pornit la începutul lui septembrie.
„Am ajuns la gura Bosforului. (...) Am traversat înot celebrul Canal al Mânecii. Dar, parcă, în Bosfor intru cu emoţie și respect mult mai mare, deosebit. Se prea poate ca aici, conform cu o teorie, pe care am studiat-o în câteva rânduri, să fie cauza potopului biblic. Conform cu teoria, în urmă cu mai multe mii de ani, Bosforul nu exista. Un cataclism de proporţii impresionante a rupt continentul în acest loc, fisurându-l. Marea Neagră (care la acea vreme era un lac cu apă dulce, mult mai restrâns) a fost inundată de apele sărate ale Mediteranei”, a menţionat Iancu, el dedicând întregul efort din ultimele două luni Centenarului pe care România îl va aniversa peste o lună.