Sindicalist: Un excavator s-a rupt pe zona Jilţ

Un excavator al carierei Jilț Sud din cadrul CE Oltenia s-a defectat, anunță liderul sindical Constantin Mitrescu. Sindicalistul spune că avaria este una destul de gravă, asta pentru că s-ar fi produs o fisură chiar la punctul de rotire al excavatorului. Mitrescu a explicat că avaria s-a produs încă de la finele săptămânii trecute, dar că cei din conducerea carierei au încercat să nu se afle. "La Jilţ Sud s-a rup un excavator. S-a rupt la rotire, unde este postamentul lui. Asta datorită proastei exploatări, s-a surpat pe el, s-a rupt în două. O pagubă imensă. O ţin ascunsă de duminică seara. E avarie mare. Să răspundă directorul Vulpe, el a făcut această pagubă", a declarat Constantin Mitrescu, lider al Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME).
Despre această avarie au mai aflat şi alţi sindicalişti care au spus că excavatorul avea probleme de mai multe vreme. Aceştia au explicat că ruptura s-a produs datorită unei fisuri mai vechi care ar fi fost neglijată.
Numai probleme au fost în ultima vreme la Cariera Jilţ Sud. În urmă cu circa 2 luni o avarie de proporții s-a produs după ce un mal imens de pământ s-a prăbușit. Atunci mai multe excavatoare au fost blocate, nemaiputând avansa, conducerea Sucursalei Divizia Minieră dispunând reconfigurarea unor noi trasee pentru benzile transportoare.

Vizualizări: 4,926

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: