Acoliţii lui Ciurel, contracte beton la CE Oltenia
Descoperire uluitoare a noii administraţii a Complexului Energetic Oltenia. Un număr de 18 angajaţi au semnat în ianuarie anul trecut acte adiţionale prin care compania nu le poate schimba salariile şi locul de muncă până în 2018. Printre beneficiarii clauzei ar fi rude ale fostului manager Ciurel, dar şi principalii colaboratori. O parte dintre ei au renunţat în ultimele zile la clauză, alţii nu. Liderul sindical Constantin Mitrescu spune că Federaţia Naţională Mine Energie va face plângere penală, dacă informaţia se confirmă.
Caz penal la Complexul Energetic Oltenia! Potrivit unor surse, la începutul anului trecut, principalii colaboratori ai fostului manager Laurenţiu Ciurel au beneficiat de o clauză nouă în contractul individual de muncă, potrivit căreia nu li se putea schimba locul de muncă şi nici salariul până în anul 2018.
Este vorba de Constantin Rusta – şeful IT şi rudă a preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu; Nicoleta Ciurel - soţia fostului director general Laurenţiu Ciurel, Delia Chircă – fina lui Ciurel, Grigore Dădălău- fostul director pe achiziţii la CE Oltenia, Cosmin Popescu, consilier al directorului general, Ion Ruşeţ- fostul şef al Departamentului Relaţii cu Comunitatea, Sorin Olaru - director adjunct la Direcţia de Resurse Umane, Ionel Ilie-director adjunct al Diviziei Energetice, Dorin Ioana – şeful Corpului de Control, Valentina Trofin – fosta şefă de la Resurse Umane, Laura Manea – fosta şefă de la Juridic, şefa de la Mediu etc.
Conform unor surse din companie, managerul interimar al CE Oltenia le-ar fi cerut celor care avea aceste “privilegii” în Contractul Individual de Muncă (CIM) să renunţe la ele dacă vor să mai rămână în companie. Sursele spun că o parte dintre ei, cum ar fi Ruşeţ, Popescu şi Dădălău, au acceptat după discuţiile din ultimele zile cu administraţia să renunţe la clauza care le era favorabilă. Alţii, cum ar fi Ciurel şi Chircă, au refuzat şi ar urma să devină... personal în curs de plasare. O categorie de personal pe care a inventat-o Ciurel pentru a scăpa de anumite persoane din companie.
Complexul Energetic Oltenia a schimbat deja din funcţii unele dintre persoanele menţionate mai sus, Laura Manea fiind înlocuită cu Dorina Jianu, iar Valentina Trofin cu Petra Patricia Pătraşcu.
Prim-vicepreşedintele FNME, Constantin Mitrescu, a spus că a primit şi el o astfel de informaţie şi că, dacă se adevereşte, federaţia sindicală va face plângere penală.