Restaurante la carierele din Motru pentru minerii care au tichete de masă
Un afacerist din zona Motru a înfiinţat câte un restaurant tip auto-servire la carierele Roşiuţa şi Lupoaia ale CE Oltenia. Clienţii ţintă ai acestuia sunt minerii care au renunţat la hrana caldă oferită de companie şi au beneficiat de tichete de masă în contul cărora pot să primească meniul zilei în acest local. Cei care nu vor să folosească tichetele de masă sau care au rămas fără acestea pentru că le-au folosit pot să achiziţioneze mâncarea şi cu bani.
Primul restaurant de acest tip a fost înfiinţat la cariera Roşiuţa. Ion Ziviciu din Cătunele, afaceristul care a venit cu această idee, a închiriat un spaţiu de la CE Oltenia chiar la intrarea în unitatea minieră, pentru care plăteşte câteva mii de lei lunar către companie. Restaurantul a fost pus în funcţiune încă de acum o lună. Afaceristul a spus că deocamdată nu are foarte mulţi clienţi. "Am început să le amenajez din vară. La Roşiuţa i-am dat drumul în decembrie, acolo avem spaţiu închiriat. Plătesc cam 2600 lei pe lună. Minerii pot folosi tichetele de masă în acest restaurant şi, dacă nu mai au, pot plăti și cu bani. Meniul zilei este 9.5 lei. Vedeţi, unii duc acasă tichetele de masă și le ia soţiile şi nu mai au. De aceea primim şi clienţi care plătesc cu bani. La Lupoaia este spaţiul meu şi l-am pus în funcţiune lunea trecută. Deocamdată nu vin foarte mulţi clienţi. Până se obişnuiesc, mai durează", a spus afaceristul Ion Ziviciu.
Minerii de la carierele din zona Motru sunt singurii din toată compania care mai beneficiază de masă caldă. Până anul trecut, cu toţii beneficiau de masă caldă, însă, la solicitarea unor sindicate mici din zonă, managerul CE Oltenia de la acea vreme, Laurenţiu Ciurel, a fost de acord ca aceştia să primească tichete de masă, dacă doresc. O parte din cei care au preferat să ia tichete de masă şi-au dat seama ulterior că nu a fost cea mai bună alegere şi au solicitat conducerilor unităţilor să revină la masa caldă. Numai că nu în toate cazurile directorii au fost de acord.
Conform unei situaţii din decembrie 2015, la cariera Lupoaia mai mâncau la cantina unităţii 568 de mineri, iar la Roşiuţa 567. De la ELCFU Motru beneficiau de masă caldă 70 de angajaţi.