Sindicalist: Dublarea salariilor pe mine m-a costat închisoarea
“Pe mine, dublarea salariilor m-au costat ani greu de închisoare”. Este afirmația unui fost lider al Mineriadei din 1999. Constantin Crețan, acum președinte al Sindicatului Lignitul Oltenia, admite că greva minerilor este una foarte riscantă. Și-a amintit, odată cu aceste proteste, și de cât a avut el de tras de pe urma evenimentelor de acum 20 de ani.
Constantin Crețan susține că legislația nu le permite minerilor să întrerupă activitatea. Spune că, pe propria piele, a simțit efectele unei greve ilegale: „Pe mine, cel puțin, m-au costat ani grei de închisoare dublarea salariilor la mineri. Au fost niște sacrificii enorme. Să stai închis în închisoare, să plătești daune, să răspunzi. Uitați-vă că, în ziua de astăzi, nu-și asumă nimeni răspunderea. Minerii o fac de capul lor, dar o fac foarte riscant, pentru că legislația nu ne mai permite. În momentul de față, nu putem să declanșăm niciun fel de grevă pentru că există riscul de a plăti daune sau, mai rău, Doamne Ferește, ca unii lideri să ajungă la închisoare”.
Sindicalistul a vorbit despre diferențele mari de salarii între mineri și ceilalți colegi ai lor din sistemul energetic. Nici guvernanții nu sprijină compania care riscă să ajungă în prăpastie. „Cei de la Nuclearelectrica au salariul mediu de 98 de milioane de lei, cei de la Hidroelectrica au 60 de milioane, cei din Complexul Energetic Oltenia au 35 – 36 de milioane, iar cei din Valea Jiului, 34 de milioane de lei. Vorbim de lei vechi. Munca cea mai grea nu este plătită. Toți suntem producători de energie, dar vem un Minister al Energiei și un Guvern incapabil, la care se mai adaugă acele certificate de CO2 care, până la urmă, ne vor face să ne închidem singuri și nu o să mai putem funcționa”, este semnalul de alarmă tras de Crețan.