Sindicalist din CE Oltenia: Sperăm să fie creșteri mai mari decât la ultimele negocieri

E cerere mare de cărbune și termocentralele duduie, așa că sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au găsit ocazia perfectă să ceară salarii mai mari pentru angajații companiei. La negocierile din primăvara anului viitor, liderii de sindicat anunță deja că vor cere lefuri mai mari. Își doresc un câștig mai mare pentru salariați decât au obținut în acest an. La finalul negocierilor, angajații au obținut, în acest an, un plus de circa o mie de lei.

Anul viitor, sindicatele din minerit și energie vor să țintească și mai sus. Mai ales că au aflat că producătorul de energie a înregistrat profit în primele zece luni din acest an. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a explicat că, în acest an, câștigul de care a avut parte fiecare salariat al companiei a fost de 1.100 de lei net.

“Sindicatele au ridicat problema creșterilor salariale, de anul viitor. Să fie unele substanțiale. Oricum mai mari decât la începutul acestui an, când au fost 11 milioane de lei net per angajat. S-a făcut negocierea în două etape. A crescut cu luna ianuarie cu 250 de lei salariul minim. Acum va crește iarăși salariul cu 450 de lei. E clar că toți salariații vor beneficia de o majorare a salariului de bază în funcție de creșterea salariului minim, apoi să fie negocierile conform CCM”, a declarat liderul SMEO.

În primăvara anului viitor, când se va renegocia Contractul Colectiv de Muncă, sindicatele i-au transmis deja ministrului Energiei că își doresc un câștig mai mare decât în acest an pentru salariații companiei mai ales că, în producție, se lucrează la foc continuu, la program de șapte zile.

 „Suma trebuie să fie substanțial mai mare față de anul trecut. Există profit anul acesta. Nu a spus președintele Directoratului care este valoarea profitului după 10 luni de activitate. Și anul trecut, CEO a beneficiat de un ajutor de 250 de milioane de euro pe care l-a primit în primăvara acestui an pentru achiziționarea de certificatele de CO2. Eu consider că sindicatele și-au făcut treaba și au reușit o creștere de 1.100 de lei. Și anul acesta, a fost peste 20% creșterea salarială. 25-26% mai exact. Efortul salariaților este unul extraordinar”, a mai declarat Căldărușe, la Tele3.

Vizualizări: 1,228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: