Sindicalist CE Oltenia: Suntem aproape închiși

Îngrijorare în rândul sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia. Liderii de sindicat susțin că au suspiciuni că vor fi închise mai multe grupuri energetice în următorii patru ani decât se estima în planul de restructurare care este încă pe masa specialiștilor de la Bruxelles. Sindicaliștii au cerut explicații și amenință cu proteste. „Eu vă spun pe surse că suntem aproape închiși”, a reacționat un lider de sindicat din companie.

Vicepreședintele Federației Univers, Adrian Marciuc, a transmis că suspiciunile s-au ridicat chiar după discuțiile cu parlamentarii gorjeni. Așa au aflat că este posibil să rămână doar trei grupuri pe cărbune la Complexul Oltenia față de cinci, câte erau subliniate în programul de restructurare: “Din discuțiile cu parlamentarii, a reieșit faptul că acest plan de restructurare nu se poate aproba decât dacă se va renunța și să rămânem pe trei grupuri pe cărbune. Noi aveam stipulat în acel plan cinci grupuri pe cărbune. Dacă rămânem pe trei grupuri pe cărbune, cum vrea Uniunea Europeană, vă dați seama că zona Jilț, Turceni, Termocentrala Turceni și zona Motru vor fi afectate”.

Acesta a adăugat că locurile de muncă a peste șapte mii de salariați ar putea fi puse în pericol. „Asta înseamnă 7.500 de salariați. Pe surse, noi așa avem niște informații. Ca să spunem pe românește, închiderea Termocentralei Turceni și închiderea bazinelor Jilț și Motru. Unii doresc treaba asta. O să vedem și noi ce răspuns va veni de la Bruxelles, dar eu vă spun pe surse că suntem aproape închiși, ceea ce prevedeam în 2030 se pare că în doi, trei ani, după cum vor unii, ne vor închide”, a mai spus Marciuc, la Radio Infinit.

Și liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, are aceleași suspiciuni și avertizează că nu va fi de acord cu sfidarea salariaților. „Există informații precum că planul nu o să fie aprobat în forma depusă de către CEO. Aceste suspiciuni generează o stare enormă de nemulțumire, ceea ce poate duce la absolut orice. Ca să preîntâmpinăm orice incident, neapărat trebuie să avem discuții pe ce înseamnă planul de restructurare. Nu vom accepta sub nicio formă. Asta înseamnă sfidarea celor 12 mii de salariați ai CEO”, a reacționat Căldărușe.

După discuțiile aprinse din mediul online, a venit reacție și din partea oficialilor companiei. Au dat asigurări că tot ce s-a scris în program, scris rămâne și că până acum nu au survenit modificări. „Nu există nicio altă variantă a Planului de restructurare și decarbonare decât cea înaintată Comisiei Europene, la sfârșitul lunii august 2020, și care, în prezent, se află în analiza oficialilor de la Bruxelles. Planul de restructurare prevede închiderea etapizată  a cinci grupuri energetice și externalizarea Sucursalei Craiova II cu cele două grupuri aferente. Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investițiile în grupurile pe gaze naturale și vor fi construite parcuri fotovoltaice. CE Oltenia, companie strategică a Sistemului Energetic Național, poate fi salvată doar prin restructurare, un proces complex pe care Guvernul și-l asumă în totalitate”, se arată într-un comunicat transmis de Complexul Energetic Oltenia.

Vizualizări: 3,078

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: