Sindicalist: Ce majorări? Poate scăderi de la anul!
Păreri împărțite în Complexul Energetic Oltenia privind eventuale majorări de salarii de anul viitor. În timp ce unii sindicaliști sunt optimiști și prevăd o creștere substanțială a lefurilor salariaților după negocierile de la începutul anului, alții cred că nu vor există majorări. Dimpotrivă.
Speranțe au fost date însă chiar și de managerul companiei. “În funcție de programul de producție, e clar că un obiectiv al nostru este ca drepturile salariale să crească. Există prevăzută o anumită creștere a câștigului net al salariaților. Creșterea înseamnă prin creșterea productivității muncii, nu prin ieșirea la pensie a multor colegi”, a fost declarația de acum câteva zile a lui Daniel Burlan, managerul companiei.
Nu toți sindicaliștii sunt optimiști, mai ales în contextul în care se anunță salarii înghețate în tot sectorul de stat. Nicu Bunoaica este convins chiar că ar putea apărea scăderi de anul viitor. „Se tot vorbește de majorări. Chiar și directorul companiei a spus că există premisele unor măriri. Eu nu cred că vor fi. Poate micșorări de salarii. De unde bani?”, s-a întrebat sindicalistul Nicu Bunoaica, la Radio Impact.
Compania energetică numără în jur de 12 mii de angajați în prezent. Salariul mediu este de aproximativ 700 de euro, conform celor spuse de sindicaliștii din companie.