siEU merg la vot

Mișcarea “șîeu” lansată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi a fost în același timp un succes și un eșec. Un succes al societății civile, care a reușit să transmită un semnal care a fost auzit peste tot în lume, inclusiv posturi de televiziune cu acoperire internațională, cum ar fi BBC, tratând pe larg protestul românilor de lângă cea mai mică autostradă din lume, cea de numai un metru.

A fost în același timp un eșec, un nou eșec al guvernanților, care nu au înțeles nimic. Dragnea a spus textual că nici nu înțelege de ce Mandachi a căutat autostrada spre București, câtă vreme planul guvernului este să facă una care să lege Moldova de Transilvania. Când nu înțelegi de ce este nevoie și de o autostradă care să lege Suceava de București, ce mai rămâne de spus?

Dragnea l-a trimis pe ministrul Transporturilor să se umple de ridicol la Bacău, acolo unde s-ar fi reluat lucrările la centură, abandonate de câțiva ani. Noi nu avem timp să face pauze, noi facem autostrăzi, spunea penibilul Cuc. Decorul era mișto, zeci de utilaje, zeci de muncitori. Bine măcar că s-au apucat de treabă, am fi putut spune. Dar, ce să vezi, a plecat ministrul, au plecat și utilajele. Cred că, dacă aveau de gând să mai facă ceva și de luni încolo, nu ar fi împachetat deja “decorul”.

Mișcarea “șîeu” a fost urmată, aproape natural, de mișcarea “șiEU”, care înseamnă că și eu merg la vot pe 26 mai pentru alegerile europarlamentare. Dacă pe 15 martie, mulți dintre noi au oprit lucrul pentru 15 minute, în semn de protest, pe 26 mai trebuie să ne facem timp 15 minute pentru a merge la vot. Poate că în 2016 nu am prea avut ce alege, pentru că aproape toate partidele au propus candidați în bătaie de joc. Acum sunt mai multe partide, multe cu șanse de a intra în Parlamentul European, și cred că fiecare poate găsi o listă pe gustul lui. Și, de ce nu, un candidat independent, important este să mergem cât mai mulți la vot. Și să votăm așa cum ne dorim, nu cum ne spun primarii, șefii și așa mai departe.

Readucerea României pe o direcție bună depinde de fiecare dintre noi, iar mersul la vot este un mic efort pe care putem și trebuie să îl facem.

Vizualizări: 894

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: