Şi-a ucis vărul chiar de ziua de naştere
Sfârşit tragic pentru un bărbat din Gorj, care a fost omorât în bătaie chiar de către vărul său. Cei doi au băut cât au putut cu ocazia zilei de naştere a celui care de acum încolo îşi va sărbători multe aniversări în spatele gratiilor. Criminalul şi-a recunoscut singur faptele, legiştii descoperind pe trupul victimei nenumărate lovituri. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Nicolae Tuturigă a împlinit vineri 42 de ani, dar cheful cu vărul său Nicolae Negrea l-a început încă de joi. Cei doi bărbaţi stau într-un cătun izolat din Jupâneşti, în vârful unui deal, la distanţă de câteva sute de metri între case, zona nefiind locuită de foarte mulţi oameni. Amândoi nu lucrau undeva anume, cârciumile din sat fiind "locul lor de muncă", după cum spuneau localnicii. Ziua de naştere a lui Tuturigă a fost un bun prilej pentru cei doi veri ca să mai tragă la măsea, numai că, vineri seara, cei doi s-au luat la ceartă pe un casetofon, după care oful le-a trecut, au băut iar, dar sărbătoritul şi-a adus aminte spre miezul nopţii că acum doi ani făcuse puşcărie pentru că vărul său îl reclamase pentru violare de domiciliu. Şi aşa s-a ajuns la conflictul care s-a încheiat cu moartea lui Negrea, Tuturigă mărturisindu-şi apoi singur faptele.
„Era rece şi mi-am dat seama că l-am omorât în bătaie“
"Am băut împreună, că era vărul meu, dar până la urmă ne-am certat pe un casetofon pe care el a vrut să-l oprească la el şi eu nu am vrut să i-l dau. Am dat cu el de pământ şi l-am spart, dar apoi a venit el la mine să bem, am băut şi mi-am adus aminte că făcusem puşcărie pentru că m-a reclamat el tot aşa că i-am violat eu domiciliul. Atunci mi s-a pus pata pe el şi nu mai ştiu ce am făcut. L-am bătut, asta e clar, că m-am trezit mai târziu, pe la vreo două şi ceva, şi am văzut că aveam sânge pe cizme şi pantaloni şi m-am dus să văd ce face el. Era rece şi mi-am dat seama că l-am omorât în bătaie. Am venit acasă, m-am schimbat în hainele astea curate şi m-am dus la poliţie să anunţ ce am făcut. Îmi pare rău, dar nu am ce să mai fac de acum încolo", spune bărbatul.
Lăsat să moară ca un câine
De fapt, din ancheta poliţiştilor reiese că după ce şi-a bătut vărul şi l-a lăsat prin ploaie, pe jos, în vârful dealului, ca să îşi dea ultima suflare, Tuturigă a mers la cârciuma din sat, a mai tras ceva la măsea şi de abia apoi a revenit acasă, unde a adormit, după vreo două ore dându-şi seama că are sânge pe haine şi cizme. "Crima s-a produs pe fondul consumului de alcool, autorul lovindu-şi victima în zona capului şi a abdomenului, ulterior el recunoscându-şi faptele, prezentându-se singur la poliţie pentru a anunţa cele întâmplate. Este acuzat de omor calificat pentru că este o crimă între rude, iar această faptă se pedepseşte cu închisoare de până la 25 de ani", spune procurorul de caz Dumitru Bocşan, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.