Senatorul Iriza, nemulțumit de activitatea DSP Gorj
Senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, este nemulțumit de activitatea conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj. În acest sens, Iriza l-a interpelat pe ministrul Sănătății, Florian Dorel Bodog. În interpelarea formulată de parlamentarul gorjean se arată faptul că, în perioada 11-15.01.2016, o comisie a Ministerului Sănătății a efectuat o serie de verificări la DSP Gorj în urma cărora s-a confirmat existența a numeroase disfuncționalități, precum și a unor posibile fapte de natură penală, fiind emis un raport înaintat organelor de cercetare. Cu toate acestea, spune senatorul Iriza, la nivelul DSP Gorj nu a fost adoptată nicio măsură de optimizare managerială, existând indicii că au fost mușamalizate multiple nereguli. În consecință, senatorul Scarlat Iriza cere raportul comisiei de control din perioada respectivă, sesizările adresate de Ministerul Sănătății organelor de cercetare, inclusiv penală, ultimele documente de evaluare a conducerii DSP Gorj de către Ministerul Sănătății, precum și ordinul de ministru prin care a fost înființat postul de șef birou Inspecție și Controlul Factorilor de Risc din mediul de viață și muncă, pentru ocuparea căruia a avut loc concurs în data de 15 ianuarie 2016. Tot în interpelarea formulată, senatorul Scarlat Iriza spune că are nevoie de toate aceste documente pentru a sesiza Comisia pentru Sănătate Publică și Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României.