Șeful ANPC, după controalele din Rânca: Voi, mafioții locali, urlați ca din gură de șarpe în loc să vă asumați dezastrul

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a reacționat după ce comisarii de la Protecția Consumatorului au fost acuzați de abuzuri în urma controalelor făcute în mai multe pensiuni, restaurante și hoteluri din Gorj, în special, din zona montană Rânca. "Voi, mafioții locali, urlați ca din gură de șarpe în loc să vă asumați dezastrul. Noi avem la dispoziție sute de filmări și materiale video de cum această FAMIGLIE înțelege să facă bani pe spatele siguranței consumatorilor.

V-ați obișnuit să nu vă treacă nimeni pragul decât eventual să mănânce o pomană și să se facă că nu văd gravele abateri de la lege", a transmis Constantinescu. 

Mesajul a fost însoțit și de câteva fotografii ilustrând condiții mizerabile și carne expirată, poze făcute în timpul verificărilor din Gorj. 

"La această prima oră a dimineții lansez o provocare operatorilor economici și susținătorilor acestora din zona administrației publice locale și a politicului de a proba toate afirmațiile legate de ceea ce pretind ei a fi abuzurile colegilor mei din cadrul comandamentului Gorj stațiunea Rânca.

Noi avem la dispoziție sute de filmări și materiale video de cum această FAMIGLIE înțelege să facă bani pe spatele siguranței consumatorilor.

V-ați obișnuit să nu vă treacă nimeni pragul decât eventual să mănânce o pomană și să se facă că nu văd gravele abateri de la lege.

Dacă sora, fratele, verișorii și alții ținuti pe funcții tocmai pentru că nu vă deranjează interesele nu au vrut să vadă ceea ce au văzut colegii mei din cadrul comandamentului nu înseamnă că ceea ce faceți voi trebuie lăsat așa să meargă la infinit.

Voi dedica aceste situații o parte din conferința de presă legată de acțiunile noastre din această iarnă și de cum înțelegeți voi mafioții locali să urlați ca din gură de șarpe în loc să vă asumați dezastrul.

Nu autoritatea noastră distruge mediul de afaceri și acea parte dintre colegii noștri obedienți de serviciu ai intereselor locale probabil pentru a fi permanent păstrați în funcție. 

În mai puțin de o săptămână pe unele dintre situațiile constatate legate de situații ce pun în mod flagrant sănătatea consumatorului în pericol vor pleca sesizări către instituțiile abilitate să cerceteze din punct de vedere penal întreaga situație. O să explicăm de ce vi se par suprapuneri de competențe pentru că știți că o parte dintre lucrătorii altor autorități și parte dintre colegii noștri sunt în simbria voastră și nu v-ar fi deranjat. Tic tac", este mesajul postat pe Facebook de șeful ANPC, Horia Constantinescu. 

Galerie foto






Vizualizări: 6,755

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: