Cât valorează și cum se obține ajutorul de înmormântare în 2023

În ultimii ani, ajutorul de înmormântare a fost majorat cu câteva sute de lei, așa că întrebarea începutului de an este următoarea: cât valorează ajutorul de înmormântare în 2023? Acesta este subiectul articolului nostru.

Dacă te întrebi cât valorează și mai ales cum se obține ajutorul de inmormantare in 2023 atunci ai ajuns la locul potrivit. Vei descoperi răspunsurile în rândurile imediat următoare.

Valoarea ajutorului de deces în 2023

Așa cum spuneam, Guvernul a decis la final de 2022 ca ajutorul de înmormântare să crească și în 2023. Prin urmare, au pregătit un proiect de lege ce prevede ca ajutorul de deces să fie majorat cu aproximativ 700 de lei în comparație cu suma de bani oferită anul trecut.

În acest an, ajutorul de deces va fi în valoare de 6.789 lei. Acesta este oferit doar în cazul în care persoanele decedate beneficiau de pensie din partea statului român sau dacă erau asigurate. Altfel spus, acestea trebuie să facă parte numaidecât din sistemul public de pensii. 

Există un ajutor ce este oferit în cazul în care este necesară înmormântarea unei persoane ce face parte din familia unui asigurat sau a unui pensionar. Acesta este în valoare de 3.395 de lei și la rândul său acesta a fost majorat. După cum se poate observa, acest ajutor însumează jumătate din valoarea ajutorului de înmormântare de bază.

Cum se obține ajutorul de înmormântare în 2023?

Acum că am lămurit care este valoarea ajutorului de înmormântare în acest an, este posibil să te întrebi cum poți intra în posesia acestor bani, atunci când treci prin momente de grea încercare în viața ta. 

Să stabilim mai întâi care sunt persoanele ce pot obține ajutorul de înmormântare oferit de statul român. Aceste persoane pot fi grupate pe două categorii. 

O primă categorie este reprezentată de rudele persoanei decedate. Soțul, soția, copilul sau părintele acesteia poate obține ajutorul de înmormântare, doar după ce atestă gradul de rudenie folosind actul stării civile. 

Sunt și situații în care rudele nu există ori nu își doresc să se ocupe de înmormântare. În astfel de cazuri, ajutorul de deces poate fi obținut de către orice persoană, din afara familiei decedatului. Condiția este ca aceasta să dovedească faptul că a suportat toate cheltuielile ceremoniei. 

Pentru obținerea ajutorului de deces, trebuie să pregătești un dosar care să includă următoarele documente:

    • Cererea pentru ajutorul de deces;
    • Originalul și copia certificatului de deces;
    • Originalul și copia actului de identitate al persoanei ce solicită ajutorul;
    • Actul stării civile. Acesta este necesar pentru a atesta gradul de rudenie;
    • Dovada suportării cheltuielilor pentru ceremonia de deces.

Folosind aceste documente, obținerea ajutorului de deces nu ar trebui să reprezinte o provocare. 

Sperăm că informațiile noastre ți-au fost de folos pentru a afla cât valorează ajutorul de deces în 2023 precum și pentru obținerea acestui ajutor oferit de către statul român. În final, nu îți mai rămâne decât să cauți o firmă de servicii funerare căreia să îi soliciți ajutorul, recomandarea noastră fiind Funerare Alexandru.

Vizualizări: 2,334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: