Un nou spital la Târgu Jiu. Unde se va construi!

Discuţii avansate la Compania Naţională de Investiţii pentru înfiinţarea unui nou spital la Târgu Jiu. Unitatea sanitară ar urma să fie construită pe locul actualei parcări din curtea Spitalului 700. Cele două unităţi medicale vor fi legate prin pasarele, spune managerul Spitalului Judeţean, Tiberiu Tătaru.

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu, are discuţii avansate la CNI pentru noua investiţie. „Terenul este identificat ca fiind actuala parcare din curtea spitalului 700, unde va trebui să se construiască noul spital şi care va fi unit de actualul prin pasarele. Practic tot spitalul de pe Tudor se mută la 700, urmând ca secţia de Psihiatrie şi Oncologie să rămână tot la Pasarelă, iar celelalte secţii vor veni tot pe strada Progresului”, a declarat managerul Tătaru.

În prezent, Spitalul Judeţean îşi desfăşoară activitatea în trei clădiri separate, iar pacientul pierde foarte mult timp pentru investigaţiile necesare. „Este ideal pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu să aibă toate secţiile la un loc. Se vor reduce timpii în care pacientul poate fi diagnosticat corect şi pus pe tratament, pentru că într-adevăr în acest moment există o situaţie puţin mai dificilă, în sensul că anumite investigaţii paraclinice trebuie făcute la unul din sediile de spital, UPU şi secţiile chirurgicale sunt la altul, drept pentru care există câteva minute timp în care pacientul trebuie să aştepte”, a mai declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Acesta a ţinut să precizeze că discuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean cu şefii companiei de investiţii sunt foarte avansate în legătură cu această investiţie.

Vizualizări: 15,031

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: