Șefi noi la CE Oltenia?
Schimbarea guvernării ar putea aduce șefi noi la Complexul Energetic Oltenia. Adunarea Generală a Acționarilor se va întruni pe 13 decembrie pentru a revoca supraveghetorii cărora le expiră contactul pe 20 decembrie.
Este vorba de cinci poziții de supraveghetori, iar viitoarele mandate vor fi interimare, de patru luni, așa cum a fost fost în ultimii ani.
“În cel mult 15 zile de la publicarea convocării, acționarii reprezentând cel puțin 5% din capitalul social pot formula propuneri de candidaturi”, se arată în convocator.
Compania mai are cinci supraveghetori: Marcoci Alexandru, Vlad Constantin, Tanasiev Vladimir, Eftenoiu Mădălin și Georgescu Mădălin. Mai era un al șaselea, Vasile Marian, consilier local la Craiova, dar acesta nu mai apare pe site-ul companiei.